MINISTERUL MEDIULUI A CONSTATAT UN NIVEL RIDICAT DE POLUARE A AERULUI ÎN CHIȘINĂU
Ministerul mediului și Agenția pentru protecția mediului au constatat un nivel ridicat de poluare a aerului la Chișinău, în special în zilele de 23 și 24 decembrie, când norma medie zilnică pentru poluanții atmosferici PM10 a fost depășită de 2,4 ori.
După cum a relatat serviciul de presă al ministerului pentru Infotag, această depășire semnificativă a fost condiționată atât de condițiile meteorologice, cât și de nivelul ridicat a traficului rutier, fumul și funinginea de la încălzirea locuințelor.
Experții identifică soluții de reducere a poluării aerului, în special, se propune implicarea polițiștilor în vederea fluidizării traficului, redirecționându-l de pe cele mai aglomerate străzi ale capitalei.
Potrivit Agenției pentru protecția mediului, în cazul condițiilor meteorologice nefavorabile, agenții economici care sunt cei mai mari poluatori sunt obligați să treacă la un alt regim redus de lucru, pentru a diminua poluarea, mai cu seamă, în orele de vârf. Acest lucru se aplică centralelor termice, întreprinderilor producătoare de sticlă, ciment și alte materiale de construcție, care trebuie să respecte instrucțiunile ecologiștilor.