Peste 2000 de cărți au fost donate în cadrul campaniei „Biblioteca de sub brad”, inițiată de Guvern
Timp de câteva zile, cât a durat campania lansată de Guvern, „Biblioteca de sub brad”, sute de oameni au venit să aducă literatură bună și colecții întregi de cărți de povești, de istorie, beletristică, memorialistică, atlase tematice, sau enciclopedii. Elevii unor licee din capitală și din suburbii, dar și mulți angajați ai ministerelor și agențiilor subordonate Executivului, s-au alăturat campaniei fiind convinși de faptul că lectura are un rol important în educarea tinerilor și îi ajută să-și dezvolte gândirea și imaginația.
Însoțită de feciorul său, prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a adus mai multe de cărți pentru copii și adolescenți.
„Am completat numărul cărților adunate în cadrul campaniei cu un set de literatură care a marcat primii ani din viața copilului meu - povești și întâmplări ale celor mai îndrăgiți eroi, dar și cărți pe care le-am considerat utile pentru copii. Mă bucur că un număr mare de copii vor avea acces la cărți care cuprind diverse domenii: povești, aviație, robotică, enciclopedii, romane pentru adolescenți, volume de poezii ale autorilor autohtoni, dar și proză semnată de cei mai cunoscuți autori din literatura universală. Sunt mândră că o astfel de inițiativă a reușit să adune atât de mulți oameni. Pe această cale, aduc sincere mulțumiri tuturor copiilor și adulților care s-au alăturat campaniei”, a spus Natalia Gavrilița.
Lucrările literare colectate în cadrul campaniei vor ajunge pe rafturile câtorva biblioteci școlare din mai multe localități ale țării, dar și la un spital pentru copii.