Natalia Gavrilița, în cadrul ședinței Grupului parlamentar al Uniunii Creștin-Sociale din Bundestagul Germaniei: „În ciuda crizei și a războiului, rămânem angajați față de vectorul european”
Actualele provocări economice și de securitate, impactul războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei asupra statelor europene, precum și măsurile de depășire a crizei economice globale au fost discutate în cadrul ședinței Grupului parlamentar al Uniunii Creștin-Sociale din Bundestagul Germaniei, la care a participat și Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița.
În discursul său în fața parlamentarilor germani, șefa Executivului de la Chișinău a vorbit despre provocările cu care se confruntă Republica Moldova de la începutul războiului împotriva Ucrainei, dar și despre acțiunile Guvernului îndreptate spre un viitor european, democratic și prosper.
„Am primit un mandat puternic din partea cetățenilor Republicii Moldova de a demara un proces de transformare profundă a țării noastre într-un stat european modern, cu o justiție independentă, o administrație publică eficientă, cu un model de dezvoltare economică rezistent și durabil, precum și cu un climat investițional atractiv. În ciuda războiului, rămânem pe deplin angajați față de această agendă îndrăzneață de reforme structurale, aflată în centrul obiectivului nostru strategic de a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene”, a spus Natalia Gavrilița în cadrul evenimentului.
De asemenea, Natalia Gavrilița s-a referit la consecințele economice nefaste ale șantajului energetic al Federației Ruse, care a redus cantitățile de gaze naturale livrate Republicii Moldova, precum și a condus la creșterea semnificativă a prețului resurselor energetice. Guvernul a intervenit rapid cu acțiuni necesare pentru asigurarea securității energetice, și susținerea financiară a populației, prin măsuri de compensare a prețurilor la energie și gaze naturale.
„Prețul pentru gaz, pe care a trebuit să-l plătim în 2022 către Gazprom, a crescut de 7 ori, în comparație cu anul precedent. Prin urmare, a fost esențial să luăm măsuri pentru a oferi compensații la creșterea prețurilor la energie - în special pentru segmentele cele mai vulnerabile ale populației noastre. Am reușit să demarăm construcția unei linii electrice, care va conecta rețeaua electrică a Republicii Moldova la cea românească. Am luat, de asemenea, măsuri pentru a accelera utilizarea surselor regenerabile de energie, precum și pentru a crește eficiența energetică a clădirilor publice și private”, a mai declarat șefa Cabinetului de miniștri.
De asemenea, Natalia Gavrilița a mulțumit tuturor parlamentarilor prezenți care au susținut sprijinul suplimentar angajat de Germania pentru atenuarea efectelor crizei energetice și celei a refugiaților, și mai ales pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova.
În altă ordine de idei, Natalia Gavrilița a vorbit despre reformele inițiate în sectorul justiției, programele ample pentru digitalizare și inovare, dar și despre măsurile de sporire a atractivității investiționale a Republicii Moldova. În context, Natalia Gavrilița a îndemnat oamenii de afaceri germani să analizeze oportunitățile investiționale ale țării noastre.