Proiecte în valoare de circa 59 milioane de lei au fost finalizate în cadrul Programului „Satul European”
Un număr de 51 de proiecte din cadrul Programului Național „Satul European” au fost finalizate cu succes în anul 2022. Valoarea totală a acestora este de circa 59 de milioane de lei. Totodată, 251 de primării au primit banii pentru lucrările efectuate.
Din numărul total de 492 de proiecte, incluse în Documentul unic de program (DUP) 2022-2023, 490 de proiecte sunt cu finanțarea aprobată. Drept urmare, în perioada septembrie - decembrie 2022, ONDRL a monitorizat procesul de implementare a proiectelor și a înregistrat - 51de proiecte finalizate, iar 313 proiecte, sunt în derulare.
Alte 113 proiecte, sunt în proceduri de achiziții publice, în timp ce 13 proiecte nu s-au lansat în proceduri de achiziții publice. Două proiecte au fost excluse din DUP, deoarece costurile au fost constatate - neeligibile.
În anul 2022, suma mijloacelor financiare debursată pentru proiectele de dezvoltare locală, este de aproximativ 344 milioane lei, din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. Aceasta constituie 18 % din valoarea totală de 1,8 miliarde de lei. Respectiv, această sumă a intrat în conturile a 251 de primării, pentru lucrările efectuate.
Programul național „Satul European” cuprinde 490 de proiecte de dezvoltare locală, cu o valoare totală de circa două miliarde de lei, în perioada 2022 - 2023.