ACTIVITATEA DANUBE OIL COMPANY A FOST SUSPENDATĂ PÂNĂ LA ÎNLĂTURAREA ÎNCĂLCĂRILOR DEPISTATE
Activitatea întreprinderii ,,Danube Oil Company”, în ale cărei silozuri de pe teritoriul portului Giurgiuleşti au izbucnit incendii, este suspendată de marţi până la remedierea încălcărilor constatate. Acest fapt i-a fost comunicat „INFOTAG” de către serviciul de presă al guvernului, care a explicat că decizia a fost luată în baza unui ordin al Inspectoratului pentru protecția mediului.
Inspectorii au constatat în timpul controlului că entitatea comercială activa în lipsa avizului expertizei ecologice a obiectului, a autorizației de mediu pentru emisia de poluanți în atmosferă și în condițiile în care nu erau stabilite normative ale emisiilor admisibile.
De asemenea, Agenția supraveghere tehnică, în baza rezultatelor controalelor la fața locului, a cerut demolarea silozurilor, care au fost găsite improprii pentru depozitarea şrotului de floarea soarelui. Potrivit Agenției, silozurile au fost instalate contrar prevederilor Codului transportului și în lipsa condițiilor tehnice necesare.
Anterior, premierul Natalia Gavriliţa a dispus verificarea activităților Danube Oil Company, făcând apel la autoritățile competente să investigheze cauzele incendiilor și apreciind că cei vinovaţi ar trebui să acopere prejudiciul produs.