IGOR GROSU: PARLAMENTUL VA MUNCI PENTRU CA MOLDOVA SĂ SE MIŞTE ÎNAINTE
Și în sesiunea următoare parlamentul va depune eforturi pentru pentru a se asigura că Republica Moldova „se mişcă înainte”. După cum a comunicat serviciul de presă al acestuia pentru „INFOTAG”, președintele Igor Grosu a făcut o asemenea declaraţie marţi, la întrevederea cu mareșalul Senatului Republicii Polone, Tomasz Grodzki, care se află într-o vizită oficială la Chișinău, împreună cu un grup de senatori polonezi.
În cadrul întâlnirii s-au discutat situația securității în regiune, criza energetică, lupta împotriva propagandei, proiectele comune și cooperarea economică bilaterală.
„Polonia rămâne un partener de încredere al Moldovei, cu care dorim să dezvoltăm o bună colaborare în continuare. Ne propunem să intensificăm potențialul de export pe piața polonă cu fructele, legumele, vinurile noastre”, a menționat Grosu, remarcând creșterea comerțului reciproc între cele două state.
El și-a exprimat recunoștința Varșoviei pentru sprijinirea opţiunii europene a Moldovei, precum și pentru participarea Poloniei la conferințele Platformei de sprijin pentru Moldova de la Berlin, București și Paris.
Potrivit preşedintelui parlamentului, deși Moldova trece prin crize dificile, autoritățile sale „au fost perseverente, s-au ținut de agenda de reforme și au urmat întocmai angajamentele pentru care au primit încrederea și votul cetățenilor”.
Serviciul de presă notează că părțile au discutat și despre consecințele războiului din Ucraina, menționând că atât Moldova, cât și Polonia au suferit de pe urma loviturilor cu rachete rusești.