COMPANII CEHE ÎŞI AJUTĂ PARTENERII DIN MOLDOVA SĂ INTRODUCĂ INOVAȚII
În cadrul unui nou concurs al Fondului ceh pentru inovaţii, susținut de PNUD şi sprijinit financiar de ministerul de externe ceh, trei proiecte referitoare la soluţii inovatoare vor fi implementate în Moldova în anul 2023, a comunicat pentru „INFOTAG” PNUD-Moldova. Fiecare inițiativă va beneficia de un grant de până la 40.000 USD.
Drept urmare, asociația cehă Seminkovna, împreună cu asociația obștească Grădina Moldovei, vor crea o rețea de pepiniere în regiunile țării, astfel încât fermierii să poată să reproducă semințele culturilor pe care le cultivă de sine stătător pentru sezonul următor.
Compania Smart Guide (Cehia), în parteneriat cu Invest Moldova, va dezvolta un management inteligent al destinațiilor și un ghid digital inovator pentru atracțiile și traseele turistice din Moldova.
Iar Apis Innovation va transfera către Asociația națională a apicultorilor din Republica Moldova o soluție inedită de combatere a acarianului Varroa, una dintre principalele surse de mortalitate a coloniilor de albine.
„Datorită celor 17 proiecte ale Fondului Ceh pentru Inovații desfășurate în Moldova din 2018, vedem în mod clar potențialul atât al inovatorilor cehi, cât și al partenerilor moldoveni de a aduce noi soluții și abordări care vin cu îmbunătățiri reale în economie și în comunități”, a menționat specialistul în proiecte al Parteneriatului Ceh-PNUD pentru ODD-uri, Biroul regional al PNUD din Istanbul, Pavel Faus.
Parteneriatul dintre PNUD și Republica Cehă sprijină soluții inovatoare utilizate în sectorul privat de organizații neguvernamentale, universități, agenții guvernamentale, centre de cercetare și persoane fizice din Cehia. Proiectele Fondului ceh pentru inovaţii au ca scop soluţionarea problemelor de dezvoltare în șase țări partenere (Bosnia și Herțegovina, Georgia, Moldova, Etiopia, Cambodgia, Zambia). Implementarea se realizează cu sprijinul financiar al ministerului ceh al afacerilor externe.