(VIDEO) PREŞEDINTELE MOLDOVEI: „HOLOCAUSTUL ESTE O DRAMĂ NU A UNUI SINGUR POPOR, DAR A ÎNTREGII UMANITĂŢI”
Președintele Maia Sandu a spus că „tragedia Holocaustului nu este o dramă a unei singure națiuni, dar a întregii umanităţi”. După cum transmite „INFOTAG”, ea a declarat acest lucru în cadrul unei ceremonii desfășurate vineri la Memorial cu ocazia Zilei de comemorare a victimelor Holocaustului.
Ea a reamintit că peste 300 de mii de evrei și romi au fost uciși în regiunea noastră.
„Urmele sângerânde ale istoriei continuă să apară la suprafață chiar și peste decenii. Mă gândesc acum la cele 500 de perechi de pantofi, găsite recent într-o groapă comună la Tiraspol. Cine au fost acei 500 de oameni? Cine au fost acei care au apăsat pe trăgaci? Cine trebuie să dea la o parte voalul timpului, pentru a scoate adevărul din gropile de var? Unde am închis ochii noi ca oameni, ca umanitate? Unde am întors privirea, unde ne-am prefăcut că nu observăm? Indiferența legitimează crima. Privirea întoarsă îi dă răului libertatea de acțiune”, a spus ea.
Șeful statului a subliniat că până de curând se credea că omenirea a învățat lecțiile Holocaustului, dar s-a dovedit că nu este așa.
„Astăzi, mai mult ca oricând, e nevoie de un vot comun împotriva răului. Astăzi este imperativ necesar ca fiecare dintre noi să spună un NU hotărât minciunii, dezinformării, instigării la ură. Să punem stavilă valului de ură și manipulare. Să identificăm și să eradicăm extremismul atunci când apare, să nu-l lăsăm să-și extindă tentaculele. Suntem obligați să nu rămânem tăcuți! Vocea fiecăruia dintre noi are puterea de a reduce la tăcere trompetele zgomotoase ale minciunii și negării”, a îndemnat Maia Sandu.
Ea a menționat că anul acesta Moldova s-a alăturat campaniei globale WeRemember de combatere a antisemitismului, intoleranței și xenofobiei.