ȘEFUL MAEIE: GUVERNUL PRECONIZEAZĂ SĂ REALIZEZE MĂSURILE DE IMPLEMENTARE A RECOMANDĂRILOR UE PÂNĂ PE 1 MARTIE
Guvernul preconizează să realizeze toate măsurile prevăzute în Planul de acțiuni pentru implementarea recomandărilor UE până pe 31 martie. Ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, a declarat aceasta marți, în cadrul audierilor parlamentare privind procesul de integrare europeană, transmite „INFOTAG”.
Potrivit lui Popescu, din cele nouă recomandări ale Comisiei Europene (condiții pentru acordarea Moldovei a statutului de candidat la UE), cele mai multe sunt chestiuni legate de sistemul de justiție (patru se referă direct la reforma justiției, una - la lupta împotriva corupției).
„Rămânem mult în urmă pe această direcție. Prin urmare, în ultimele luni, am depus eforturi suplimentare împreună cu partenerii pentru a accelera procesul de reformă a justiției”, a spus ministrul.
Potrivit lui, Republica Moldova a început implementarea recomandărilor încă din august anul trecut - recomandările Comisiei Europene au fost împărțite în aproximativ 60 de diverse măsuri.
El a menționat că una dintre măsurile prioritare prevăzute de planul de acțiuni este deoligarhizarea – se elaborează un proiect de lege relevant pentru a accelera acest proces.
„De asemenea, lucrăm la un nou plan de accelerare a proceselor generale pentru a îndeplini toate criteriile (criteriile de la Copenhaga necesare pentru aderarea la UE – „I.”)”, a spus Popescu.
El a spus că elaborarea acestui plan este „pe ultima sută de metri”. Titlul de lucru al documentului este „Plan-33”, conform numărului de criterii necesare pentru aderarea la UE.
„Potrivit acestui plan, ne propunem să implementăm o serie de măsuri până la sfârșitul primăverii. În primăvară vom raporta Comisiei Europene cu privire la progresul implementării, iar în octombrie CE va prezenta un raport privind toate țările candidate, în care vor fi stabilite noi priorități”, a spus ministrul.