(VIDEO) ŞEFUL „MOLDOVAGAZ”: TARIFUL LA GAZE PUTEA FI MULT MAI MIC, DACĂ N-AR FI EXISTAT ABATERILE ACUMULATE
Tariful la gaze pentru utilizatorii finali putea fi mult mai mic, dacă nu ar fi existat abaterile de tarif acumulate. Potrivit „INFOTAG”, la acest aspect s-a referit președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, în cadrul unei emisiuni la TV8.
„Cred că tariful nu va scădea. Nu știm deocamdată care va fi prețul gazului în februarie. Primim gaz de la Energocom, care cumpără gaz conform indicatorilor TTF la hub-ul olandez. Și totul depinde de asta”, a spus el.
Ceban a mai remarcat că, conform metodologiei adoptate încă din octombrie anul trecut, compania, pe baza metodologiei ANRE, compensează deficitul de tarif, apărut din cauza întârzierii ajustării tarifelor și a prețurilor mari la gaze. Potrivit acestuia, în structura de ansamblu a tarifului, 29,27 lei/mc - 1,9 lei sunt abateri de tarif ale întreprinderii acumulate până în 2021 (inclusiv), iar 4,59 lei - abateri acumulate în 2022.