VICEPRIM-MINISTRU: NOILE DISPOZIȚII PRIVIND LUPTA ÎMPOTRIVA SEPARATISMULUI NU VA ÎMPIEDICA DIALOGUL PENTRU SOLUȚIONAREA PROBLEMELOR MALULUI STÂNG
Prevederile adoptate de parlament privind lupta împotriva separatismului nu vor deveni în niciun caz un obstacol în continuarea dialogului privind soluționarea problemelor raioanelor de est ale Moldovei. După cum a comunicat pentru „INFOTAG” serviciul de presă al Biroului pentru reintegrare, acest lucru l-a declarat vicepremierul Oleg Serebrian, la o întrevedere de ieri cu ambasadorul Chinei în Moldova, Yan Wenbin.
Ei au făcut schimb de opinii asupra situației din regiune în contextul războiului din Ucraina, acordând o atenție deosebită problemei transnistrene.
Vicepremierul a confirmat determinarea Chișinăului de a rezolva conflictul transnistrean pe cale pașnică, infirmând „mesajele alarmiste venite în ultima vreme dinspre Tiraspol” (în legătură cu adoptarea de către parlament a modificărilor la legislaţie privind separatismul).
Referindu-se la formatul de negocieri „5+2”, Serebrian a reiterat că „pe durata războiului din Ucraina acesta va rămâne inoperabil”.
Yan Wenbin a reafirmat sprijinul Chinei pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.