UNIUNEA EUROPEANĂ ESTE SURSA PRINCIPALĂ DE SPRIJIN FINANCIAR PENTRU BUGETUL DE STAT AL MOLDOVEI
Uniunea Europeană și statele sale membre reprezintă principala sursă de sprijin financiar extern pentru bugetul de stat al Republicii Moldova. Potrivit „INFOTAG”, Delegația UE la Chișinău a anunțat acest lucru pe rețelele de socializare, postând date și diagrame.
Potrivit informațiilor furnizate, care sunt confirmate și de ministerul finanțelor, cele mai mari sume din exterior alocate republicii în 2022, în valoare totală de 5,531 miliarde lei, au provenit fost din țările și instituțiile UE, dintre care o jumătate au constituit-o granturile.
Între altele, Comisia Europeană a acordat două granturi în valoare totală de 1,763 miliarde lei, iar câte un grant au alocat guvernele Germaniei (805,4 milioane lei) și României (199,9 milioane lei).
În ceea ce privește împrumuturile, Agenția franceză de dezvoltare a contribuit la bugetul de stat cu 1,530 miliarde lei, în timp ce Comisia Europeană și Polonia – cu 692,4, respectiv, 387 milioane lei. De asemenea, Banca europeană de investiții (BEI) i-a alocat Căii Ferate a Moldovei 153,4 milioane de lei.
În total, în 2022, partenerii externi ai Moldovei au contribuit la bugetul țării cu 12,7 miliarde de lei.