ÎN MOLDOVA VOR FI INTRODUSE PLĂCI DE ÎNMATRICULARE SPECIALE PENTRU MAȘINILE ELECTRICE
În Moldova vor fi introduce plăci speciale cu numerele de înmatriculare pentru vehiculele electrice. Potrivit agenției „INFOTAG”, acest lucru a fost anunțat joi de Agenția servicii publice (ASP).
Potrivit sursei, guvernul a aprobat o lege a eficienței energetice care încurajează trecerea la mașini electrice și vehicule mai puțin poluante.
„După adoptarea legii de către parlament, Agenția va individualiza vehiculele electrice cu plăci de înmatriculare speciale, care au un fond de culoare alba și simboluri (litere și cifre) de culoare verde. Astfel, Republica Moldova se va alătura altor țări, unde măsura este deja aplicată de mai mulți ani, cum ar fi: Norvegia, China, Marea Britanie, Canada etc.”, a precizat Agenţia.
Potrivit ASP, în Moldova, precum și în întreaga lume, numărul de mașini electrice este în creștere. Astfel, la începutul anului 2023, în Moldova erau înmatriculate 1973 de vehicule electrice și 31643 de vehicule hibride. Pe parcursul anului au fost înmatriculate peste 800 de vehicule electrice și 5.000 de vehicule hibride.