AUTORITĂȚILE DISCUTĂ CHESTIUNEA DEMISIEI GUVERNULUI SAU EFECTUAREA UNOR REMANIERI ÎN CADRUL CABINETULUI DE MINIŞTRI
Autoritățile moldovenești discută chestiunea demisiei guvernului sau remanieri în cadrul cabinetului de miniștri. Potrivit „INFOTAG”, diverse canale de telegram și mass-media scriu despre acest lucru, citându-și sursele.
Potrivit unor surse, anunțul referitor la demisii urma să fie făcut vineri dimineață. Cu toate acestea, acest lucru nu s-a întâmplat, iar pe culoarele puterii continuă să fie discute posibile opțiuni.
Zvonurile sunt alimentate de faptul că ieri a fost anulată ședința planificată a guvernului, iar vineri toți miniștrii şi-au anulat evenimentele programate pentru această zi. În schimb, miniștrii s-au întâlnit vineri cu președintele Maia Sandu. Aceștia au refuzat să facă declarații după întâlnire, spunându-le reporterilor „să aștepte puțin”.
În același timp, nici guvernul, nici administrația prezidențială nu comentează ce se întâmplă. Potrivit unor relatări, este de așteptat să urmeze declarații oficiale după-amiază, după o întâlnire la administrația prezidențială. S-a aflat că la ora 13.00 va avea loc un briefing al premierului Natalia Gavriliţa.
Potrivit unor informaţii neconfirmate, cel mai probabil candidat la funcția de premier este Dorin Recean, consilier prezidențial pe probleme de securitate. Candidatura sa a fost deja discutată la mijlocul lunii ianuarie, dar atunci fracțiunea parlamentară a partidului PAS a refuzat să discute în parlament problema demisiei guvernului Nataliei Gavrilița, susținându-l pe actualul premier.