Candidatul propus la funcţia de premier, Dorin Recean, ar putea fi învestit curând
Candidatul propus la funcţia de prim-ministru, Dorin Recean, va merge joi în Parlament pentru a cere vot de încredere. Informaţia a fost confirmată de Aurica Jardan, consilierul preşedintelui Parlamentului. Asta înseamnă că noul guvern ar putea fi învestit până la sfârşitul săptămânii.
Astăzi, Dorin Recean a avut discuţii cu fracţiunea Partidului Acţiune şi Solidaritate. Discuţiile dintre candidatul desemnat pentru funcţia de premier şi majoritatea parlamentară s-au axat, în principal, pe colaborarea dintre Legislativ și Executiv, prioritățile noului Guvern și acțiunile imediate.
Vineri, după ce preşedintele Maia Sandu l-a desemnat pe Dorin Recean la funcţia de premier, şeful Legislativului a declarat că PAS va susţine noua echipă a Guvernului.
De cealaltă parte, cei din BCS au comunicat, tot vineri, că orice guvern susţinut de PAS va avea soarta Cabinetului de Miniştri condus de Natalia Gavriliţa