Parlamentul European a aprobat încetarea vânzării de automobile noi echipate cu motoare termice începând din 2035
Parlamentul European a aprobat, marţi, printr-un vot final, un proiect de regulament care pune punct vânzării de automobile noi echipate cu motoare termice începând din 2035, ca parte a pachetului "Pregătiţi pentru 55", informează AFP.
În pofida opoziţiei PPE, principala formaţiune din Parlamentul European, eurodeputaţii au aprobat acordul încheiat cu Consiliul referitor la revizuirea standardelor de performanţă aplicabile emisiilor de CO2 pentru autoturismele şi camionetele noi, în conformitate cu obiectivele climatice mai ambiţioase ale Uniunii.
Noua legislaţie stabileşte calea de urmat pentru a reduce la zero emisiile de dioxid de carbon pentru autoturismele şi vehiculele utilitare uşoare noi până în 2035. Este vorba de un obiectiv aplicabil întregului parc de vehicule de la nivelul Uniunii de a reduce emisiile de CO2 produse de autoturismele şi camionetele noi cu 100% comparativ cu 2021. Obiectivele intermediare de reducere a emisiilor pentru 2030 au fost fixate la 55% pentru autoturisme şi 50% pentru camionete.
"Regulamentul încurajează producţia de vehicule cu emisii scăzute sau zero. El cuprinde o revizuire ambiţioasă a obiectivelor pentru 2030 şi un obiectiv de emisii zero pentru 2035, care este esenţial pentru a putea realiza neutralitatea climatică până în 2050. Obiectivele oferă claritate industriei auto şi stimulează inovaţia şi investiţiile în cazul producătorilor de maşini. Consumatorii vor putea cumpăra şi conduce mai ieftin maşinile cu emisii zero, iar o piaţă la mâna a doua va apărea mai rapid. Astfel, condusul sustenabil va deveni accesibil tuturor", a declarat raportorul Jan Huitema (Renew).
Regulamentul prevede însă că producătorii responsabili pentru o producţie mică într-un an calendaristic (între 1.000 şi 10.000 de autoturisme noi sau între 1.000 şi 22.000 de camionete noi) pot obţine o derogare până la sfârşitul anului 2035, iar producătorii care înregistrează sub 1.000 de vehicule noi pe an vor continua să beneficieze de derogarea existentă.
De asemenea, mecanismul existent de stimulare pentru vehiculele cu emisii zero şi cu emisii scăzute, care recompensează producătorii care vând mai multe asemenea vehicule (cu emisii de la zero la 50g CO2/km, cum ar fi vehiculele electrice şi vehiculele hibride performante) aplicând obiective mai scăzute de reducere a emisiilor de CO2, va fi adaptat la tendinţele preconizate de vânzare a vehiculelor. Între 2025 şi 2029, valoarea de referinţă pentru mecanismul existent de stimulare pentru vehiculele cu emisii zero şi cu emisii scăzute va fi de 25% pentru vânzarea de autoturisme noi şi de 17% pentru camionetele noi, urmând să fie eliminată din 2030.
În sfârşit, din doi în doi ani, începând cu sfârşitul anului 2025, Comisia va publica un raport pentru a evalua progresele înregistrate în domeniul mobilităţii rutiere cu emisii zero.
În urma votului final în plen, textul va trebui acum să fie aprobat oficial şi de Consiliu, urmând să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la scurt timp după aceasta.