PREŞEDINTELE RUSIEI ŞI-A ANULAT UN DECRET DIN 2012 CARE SE REFEREA INCLUSIV LA CĂILE DE SOLUŢIONARE A CONFLICTULUI TRANSNISTREAN
Președintele rus, Vladimir Putin, și-a anulat decretul din 7 mai 2012, care se referea, printre altele, la modalitățile de soluționare a conflictului transnistrean. După cum transmite „INFOTAG”, noul decret care-l anulează pe cel anterior a fost semnat pe 21 februarie.
Astfel, este anulat decretul „Cu privire la măsurile de implementare a politicii externe a Federației Ruse”. În acest decret se vorbea „despre implementarea consecventă a Tratatului dintre Federația Rusă și Statele Unite ale Americii privind măsurile pentru reducerea și limitarea în continuare a armelor strategice din 8 aprilie 2010”. Anume acest punct a făcut ca decretul să fie anulat, deoarece în discursul său adresat Adunării federale Vladimir Putin a declarat, marți, că Rusia își suspendă participarea la tratat.
Decretul, care cuprinde opt pagini, se referă la „supremaţia statului de drept în relațiile internaționale, dezvoltarea cooperării în diplomația multilaterală, inclusiv G20 și G8, Uniunea vamală (care nu mai există – „I.”).
Separat, decretul face referire la „obiectivul strategic” în relațiile cu Uniunea Europeană – „crearea unui spațiu economic și uman unic de la Atlantic până la Pacific”. Decretul anulat prevedea, de asemenea, „sprijin pentru activitățile Consiliului Europei (Rusia și-a suspendat participarea la organizație - „I.”)” și activitatea în cadrul Consiliului Rusia-NATO.
Decretul anulat a vizat și soluționarea conflictelor. În acesta se menţiona, printre altele, despre „căutarea modalităților de soluționare a problemei transnistrene bazate pe respectul pentru suveranitatea, integritatea teritorială și statutul de neutralitate al Republicii Moldova”.