În contextul informațiilor difuzate în spațiul online privind eventualele provocări ale Ucrainei în regiunea din stânga Nistrului, Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control anunță că situația în Zona de Securitate este calmă, fără schimbări față de perioada anterioară.
„Fluxul de persoane și mijloace de transport prin posturile vamale interne rămâne constant în săptămâna curentă, numărul posturilor de control este neschimbat, personalul posturilor nu a fost suplinit sau înarmat, nu au fost fixate deplasări ale efectivului de trupe sau ale tehnicii militare. În rândul pacificatorilor nu au fost raportate încălcări de disciplină. Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control monitorizează în continuare evoluția situației în Zona de Securitate”, se arată pe site-ul Guvernului.
Comisia Unificată de Control este organul de conducere al misiunii de pacificare în Zona de Securitate care include localitățile amplasate de-a lungul râului Nistru, pe ambele maluri.
Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control reprezintă interesele Republicii Moldova şi acordă asistenţă multilaterală procesului de reglementare pașnică şi pe cale politică a conflictului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.