(VIDEO) PREŞEDINTELE GRECEI ŞI-A ÎNTRERUPUT VIZITA OFICIALĂ ÎN MOLDOVA ÎN LEGĂTURĂ CU CATASTROFA FEROVIARĂ DIN GRECIA
Președintele Greciei, Katerina Sakellaropoulou, și-a întrerupt vizita oficială în Moldova din cauza unui accident feroviar în Grecia. Potrivit „INFOTAG”, ea a declarat acest lucru în cadrul unei conferințe de presă susţinute, miercuri, în comun cu președintele Maia Sandu.
La sugestia lui Sandu, conferința de presă a început cu un moment de reculegere în memoria celor decedaţi în accidentul de miercuri dimineață.
„Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către toți cei care și-au pierdut persoanele dragi”, a spus Sandu la conferința de presă comună cu preşedintele Katerina Sakellaropoulou.
„Din păcate, trebuie să-mi întrerup vizita pentru a fi aproape de poporul meu, pentru a-i sprijini pe cei care au nevoie. Le exprim condoleanțe celor care și-au pierdut persoanele dragi sau au suferit în acest dezastru. Chiar în acest moment, operațiunea de salvare este în desfășurare, pentru a-i ajuta pe cei care se află în acest tren al morții”, a spus Sakellaropoulou.
Vizita a început miercuri dimineață cu o întâlnire a șefilor celor două state. Întâlnirile președintelui Greciei în parlament și la guvernul Moldovei erau programate să aibă loc pe parcursul a două zile.
Miercuri dimineață, în Grecia, un tren de pasageri care se îndrepta de la Atena la Salonic s-a ciocnit cu un tren marfar, decedând cel puțin 32 de persoane, iar 85 fiind rănite. Trenurile circulau cu mare viteză de-a lungul aceleiași linii de cale ferată. Accidentul a făcut ca primele patru vagoane ale trenului de călători să deraieze, primele două vagoane fiind „aproape complet distruse”. De asemenea, un incendiu a izbucnit în urma coliziunii. Mulți pasageri au fost internați cu arsuri. Operațiunile de căutare și salvare la locul accidentului continuă.