MOLDOVA A FOST INCLUSĂ ÎN PROGRAMUL AMERICAN NET ZERO WORLD
Republica Moldova a fost inclusă în programul Net Zero World al departamentului de energie al SUA, care sprijină țările cu ambiții climatice să elaboreze și implementeze strategii tehnice și de investiții foarte adaptate și practice, ce fac realizabile obiectivul „zero emisii nete”.
Potrivit „INFOTAG”, ministrul energiei, Victor Parlicov, a anunțat acest lucru pe rețelele de socializare în urma unei întâlniri, la Zagreb, cu secretara SUA pentru energie, Jennifer Granholm.
Potrivit lui, Moldova va fi inclusă „într-o listă de circa 20 de țări pionere ce vor coopera cu diverse instituții din Statele Unite pentru a avansa în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”.
El a subliniat că decizia este în concordanță cu viziunea autorităţilor moldoveneşti „de a face din Moldova un teren de testare a celor mai noi tehnologii în domeniul energetic și a ambiției de a deveni neutri din punct de vedere climatic de rând cu Uniunea Europeană”.