POSTUL ORHEI TV A RĂMAS FĂRĂ LICENȚĂ DE EMISIE
Postul Orhei TV a rămas fără licență de emisie. După cum transmite „INFOTAG”, această decizie a fost luată vineri de Consiliul audiovizualului (CA), care a respins cererea Media resurse SRL.
Examinând cererea de prelungire a licenței postului de televiziune, Consiliul a decis să nu reînnoiască licența, argumentând că postul de televiziune a comis o serie de încălcări ale concepţiei generale.
„Pe 2 decembrie 2022, Orhei TV a fost sancționat cu amendă de 5.000 de lei „pentru nerespectarea Concepției generale a serviciului media audiovizual. Atunci CA a atestat abateri la următoarele secțiuni: „producție proprie” – 40% stabilite conform structurii, 30,52% identificate conform rezultatelor monitorizării; „producții audiovizuale ale altor producători” – 30% stabilite conform structurii, 65,46% identificate conform rezultatelor monitorizării; „programe retransmise/preluate/achiziționate” – 30% stabilite conform structurii, 0% identificate conform rezultatelor monitorizării; „procente rezervate operelor audiovizuale europene” – 52% stabilite conform structurii, 42,25% identificate conform rezultatelor monitorizării”, se arată în decizie.
Media Resurse SRL a solicitat pe 15 februarie 2023 prelungirea licenței de emisie pentru serviciul media audiovizual al Orhei TV după data expirării acesteia. Refuzul reînnoirii licenței înseamnă că postul nu va putea reveni în emisie. De la sfârșitul lunii decembrie, emisia acestuia, precum şi a altor cinci posturi, a fost suspendată printr-o decizie a Comisiei pentru situaţii excepţionale.