Serviciul Vamal a primit o donație de 14 generatoare pentru sprijinul gestionării eficiente a frontierelor (FOTO)
Serviciul Vamal a primit o donație de 14 generatoare pentru sprijinul gestionării neîntrerupte și eficiente a frontierelor, oferită în cadrul Proiectului ”Răspuns de urgență la persoanele din Moldova afectate de criza din Ucraina”, de către OIM Moldova, cu sprijinul Guvernului Statelor Unite ale Americii.
Ceremonia de donare a fost desfășurată la Chișinău, cu participarea conducerii Serviciului Vamal și Șefului Misiunii OIM, Lars Johan Lönnback.
Donația reflectă angajamentul OIM Moldova de a sprijini Guvernul Republicii Moldova în asigurarea rezilienței energetice a autorităților naționale și a gestionării eficiente a frontierelor sale, chiar și în contextul crizei energetice actuale și al potențialelor întreruperi ale aprovizionării cu energie.
Directorul Serviciului Vamal, dl. Igor Talmazan a mulțumit OIM Moldova, pentru susținerea oferită din partea poporului american prin donarea celor 14 generatoare, destinate posturilor vamale de frontieră pentru asigurarea bunei funcționalități.