(VIDEO) ÎN TIMPUL PROTESTULUI DE LANGĂ PARLAMENTUL MOLDOVEI S-AU PRODUS CIOCNIRI CU POLIŢIA, 24 DE PERSOANE AU FOST REȚINUTE
În cadrul acțiunii de protest din apropierea parlamentului Moldovei au avut loc ciocniri cu poliția, 24 de persoane fiind reținute.
Potrivit reporterului „INFOTAG”, câteva mii de oameni protestează în preajma clădirii parlamentului, unde joi are loc o ședință plenară. Manifestanţii cer o întâlnire cu deputații majorității parlamentare, cărora le solicită satisfacerea revendicării anunțate anterior ca guvernul să găsească fonduri pentru achitarea facturilor la utilități ale cetățenilor pentru cele trei luni de iarnă.
Inspectoratul general de poliție (IGP) al Republicii Moldova a anunțat reţineri ale „protestatarilor agresivi”.
„În total, 24 de persoane au fost reținute în prima jumătate a zilei, inclusiv 15 minori care erau neînsoțiți de adulți și nu și-au putut explica scopul aflării în centrul capitalei. Asupra unuia dintre reţinuţi, un bărbat de 37 de ani, oamenii legii au găsit un cuțit. Unul dintre reținuți era anunţat în cătare”, potrivit poliţiei.
IGP a făcut apel la manifestanți să protesteze exclusiv pașnic și civilizat, subliniind că „orice încălcare a ordinii publice va fi suprimată”.