Pavlovschi și Eșanu, de partea judecătorilor. Politicienii au reacționat isteric și pot fi subiecții răspunderii penale
Decizia Adunării Generale a Judecătorilor de a amâna selectarea membrilor Consiliului Superior al Magistratrurii a fost o dovadă de verticalitate, demnitate umană și profesională. De această părere este fostul judecător la CEDO și fost ministru al Justiției, Stanislav Pavlovschi, care însă a criticat dur politicienii pentru reacțiile pe care le-au manifestat.
”Ei au mizat pe frica judecătorilor, însă judecătorii au dat dovada verticalității. Așa că miza a fost vădit greșită! Anume această verticalitate și a provocat ieri un întreg pârău de venin. Doamne, ce penibil când un demnitar de stat nu cunoaște principiile de bază ale administrării treburilor statului… Toate răspunsurile se află în Constituția Republicii Moldova!”, a scris Stanislav Pavlovschi.
Fostul judecător la CEDO a subliniat că deputații în Parlament pot fi subiecții răspunderii penale atât pentru comiterea uzurpării puterii în stat, cât și pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Potrivit lui Pavlovschi, în ambele situații termenul de prescripție este de 15 ani. În acest răstimp se vor schimba multe guverne și parlamente.
În același timp, fostul viceministru al Justiției, Nicolae Eșanu, consideră că amânarea alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii nu este un lucru foarte grav. Dar asta doar în condițiile în care decizia a fost luată pentru a pregăti mai bine procesul de selectare.
”Este trist că autoritățile au avut o reacție aproape isterică, care demonstrează că, cel mai probabil, puterea legislativă și executivă va merge pe calea confruntării, care doar va agrava criza și nu o va soluționa”, a comentat Nicolae Eșanu pe Facebook, care a mai adăugat că unica soluție a acestei probleme este dialogul constructiv.