MINISTERUL AGRICULTURII PROMITE SĂ SPRIJINE PRODUCȚIA DE LAPTE DIN MOLDOVA CU AJUTORUL PARTENERILOR EXTERNI
Sectorul producției de lapte din Moldova va fi susținut și modernizat cu sprijinul statului și al partenerilor internaționali. Declaraţia a fost făcută de viceprim-ministrul, ministrul agriculturii și industriei alimentare, Vladimir Bolea, care a luat ieri cuvântul în cadrul adunării generale a Asociației fermierilor-producători de lapte.
După cum a comunicat pentru „INFOTAG” serviciul de presă al ministerului agriculturii, Bolea a făcut apel la fermieri să se asocieze în cooperative, pentru a-și spori competitivitatea și crește veniturile, precum și pentru a putea negocia colectiv termenii contractuali și prețul laptelui.
„Pe rafturile magazinelor noastre trebuie să avem mai mult lapte autohton. În țară sunt circa 220 de ferme de lapte, cu un efectiv de circa 14 000 de vaci. Până în anul 2025, ne propunem să majorăm potențialul și să avem un număr de circa 20 000 vaci înalt productive. Vom prelua practicile internaționale aplicate în dezvoltarea sectorului. Polonia este un exemplu relevant, având o performanță remarcabilă în producerea laptelui”, a menționat ministrul.
Bolea a mai spus că, pe lângă subvențiile de la bugetul de stat, fermele de vaci vor avea acces și la granturi oferite de Banca mondială, în scopul modernizării, restructurării și extinderii exploatațiilor zootehnice. Valoarea sprijinului financiar oferit de Banca mondială pentru sectorul zootehnic este de 25 milioane de dolari SUA.