UNEI FAMILII DIN RUSIA CU COPIL I-A FOST REFUZATĂ INTRAREA ÎN MOLDOVA
Autoritățile de frontieră au refuzat să-i permită unei familii ruse cu un copil de patru ani să intre în Moldova prin aeroportul din Chișinău. Mama copilului a relatat pe rețelele de socializare că ei au zburat la Chișinău din Erevan pentru un control consular al Departamentului de repatriere al statului Israel. „Dar am fost refuzaţi la ieșirea din aeroport fără explicații. Ne-au luat pașapoartele. Ne-au explicat că avem o singură cale - spre țara din care am venit”, a scris femeia. Poliția de frontieră a explicat că „la trecerea frontierei de stat nu se introduc restricții de circulație pentru anumite categorii de cetățeni, iar străinilor li se interzice intrarea în republică dacă nu îndeplinesc condițiile pentru obținerea permisului de trecere a frontierei, în sensul că nu pot justifica scopul călătoriei lor în republică, neavând documentele necesare”. Instituţia a menționat că până la câteva zeci de străini pe zi nu obţin permisiunea să intre în țară din acest motiv. Potrivit sursei, 34 de persoane n-au fost acceptate să intre în Moldova în ultimele 24 de ore.