(VIDEO) PREȘEDINTELE MAIA SANDU: DEMOCRAȚIA MOLDOVEI ESTE FRAGILĂ, DAR AUTORITĂȚILE SUNT DECISE SĂ REZISTE TUTUROR PROVOCĂRILOR
Democrația Moldovei este fragilă, dar autoritățile țării „nu vom permite amenințărilor să ne distrugă stabilitatea, securitatea sau modul nostru de viață”. După cum transmite „INFOTAG”, acest lucru a fost declarat de președintele Maia Sandu, care a susţinut online un discurs în cadrul celui de-al doilea Summit pentru democrație găzduit de președintele american, Joe Biden.
„Autoritățile Republicii Moldova lucrează cu sârguință pentru a construi o națiune rezistentă și pentru a consolida sprijinul oamenilor pentru democrație, dar nu o putem face de unii singuri. Căutăm aliați din rândul altor state democratice care să ne ajute să rămânem parte a lumii libere și să ne sprijine în parcursul nostru de aderare la UE. Acesta este singura cale de a proteja democrația Republicii Moldova. Ne confruntăm cu provocări semnificative, dar suntem hotărâți în angajamentul nostru de a le depăși. (…) Ştim încotro să mergem şi am muncit din greu pentru a câștiga încrederea alegătorilor”, a spus ea.
Potrivit președintelui, „o democrație stabilă este ca un far – o lumină strălucitoare, pe care Moldova o vede acum printr-o lentilă murdară de fum”.
Ea a remarcat dificultățile cu care se confruntă Moldova după izbucnirea unui unui război în plină forță la hotar și fiind ținta unor atacuri hibride finanțate de Kremlin, care urmăresc destabilizarea țării.
„Cu toate acestea, nu vom permite acestor amenințări să ne distrugă stabilitatea, securitatea sau modul nostru de viață. Dar nu o putem face de unii singuri. Căutăm aliați din rândul altor state democratice, care să ne ajute să rămânem parte a lumii libere și să ne sprijine în parcursul nostru de aderare la UE. În timp de război, Moldova este un test de turnesol pentru Statele Unite, statele membre ale UE și alte națiuni democratice. Securitatea noastră și încrederea noastră că democrația poate livra rezultate și o va face trebuie să fie împărtășite și de dumneavoastră. Cu alte cuvinte, stabilitatea noastră este în „interesul” dumneavoastră”, a subliniat Sandu.
Ea a vorbit şi despre lupta împotriva corupției și despre oligarhii care au fugit din țară, dar continuă să acționeze pentru a destabiliza situația din Moldova.
„Facem apel la aliații noștri democratici să ni se alăture în introducerea unui regim global de sancțiuni pentru a identifica și a descuraja cazurile de mare corupție. Trebuie să lucrăm împreună mai eficient pentru a contracara dezinformarea și propaganda care amenință democrația”, a spus Maia Sandu.