(VIDEO) PREMIERUL POLONIEI CONSIDERĂ CĂ UN ATAC AL RUSIEI ÎMPOTRIVA MOLDOVEI ESTE PUŢIN PROBABIL
Prim-ministrul polonez, Mateusz Morawiecki, consideră că un atac rusesc asupra Moldovei este puțin probabil. După cum transmite „INFOTAG”, el a declarat acest lucru joi, răspunzând la întrebările jurnaliştilor, într-o conferinţă de presă susţinută în comun cu premierul moldovean, Dorin Recean.
„Aceasta este puțin probabil. Pentru că Ucraina luptă acum pentru ca nicio altă țară să nu fie atacată. Prin urmare (în privinţa Moldovei) vorbim mai mult despre amenințări hibride, cibernetice, energetice, despre propagandă. Dar nu am discutat (cu premierul Dorin Recean - „I.”) despre amenințări de natură militară. Pentru că sper să nu se întâmple. Și nu vreau să vorbesc despre ce va fi, „dacă””, a spus Morawiecki.
El şi-a exprimat încrederea că Moldova este în siguranță, că guvernul și președintele își urmează cu încredere politica, inclusiv în ceea ce privește Transnistria.
„Dar nu se poate să fii relaxat - satan este activ în multe locuri din regiune și vrea să influențeze situația din Moldova”, a conchis Morawiecki.