(VIDEO) AUTORITĂŢILE CHIŞINĂULUI SE PREGĂTESC DE EVENIMENTELE COMEMORATIVE CU PRILEJUL ÎMPLINIRII A 120 DE ANI DE LA POGROMUL EVREIESC ŞI DE UN FORUM CIVIC
Chişinăul se pregăteşte să organizeze evenimente de comemorare cu prilejul împlinirii a 120 de ani de la pogromul evreiesc din 1903, precum şi de Forumul civic al oraşului.
Primarul Ion Ceban a declarat, în şedinţa operativă a serviciilor municipale de marţi, că în zilele de 20-21 aprilie municipalitatea va fi vizitată de delegaţii din Israel, SUA şi ţări europene.
Potrivit lui Ceban, în perioada 4-6 mai, primăria va organiza Forumul civic al oraşului, la care se "aşteaptă sosirea delegaţiilor din oraşele înfrăţite, a investitorilor, a membrilor comunităţii academice şi a tuturor celor interesaţi de dezvoltarea Chişinăului".
"Ultimii trei ani au fost o perioadă de criză pentru Chişinău, când mai multe crize au lovit municipalitatea, de la pandemie până la exodul refugiaţilor din Ucraina aflată în război. (...) Scopul forumului este adoptarea celor mai bune practici europene, consolidarea experienţei şi eforturilor pentru dezvoltarea capitalei şi creşterea beneficiilor pentru comunitatea locală, în conformitate cu obiectivul principal de dezvoltare durabilă a Chişinăului", a spus Ceban.