(VIDEO) VLADIMIR BOLEA: MOLDOVA VA SEMNA PÂNĂ LA 3 MAI UN ACORD DE ÎMPRUMUT CU BANCA MONDIALĂ ÎN VALOAREA DE 55 MILIOANE DOLARI PENTRU ZOOTEHNIE
Republica Moldova va semna până pe 3 mai un acord de împrumut cu Banca mondială (BM) în valoare de 55 de milioane de dolari, destinat redresării sectorului zootehnic al republicii. Potrivit „INFOTAG”, viceprim-ministrul, ministrul agriculturii și industriei alimentare, Vladimir Bolea, a anunţat acest lucru miercuri seară, la TV8.
Referindu-se la situația din zootehnie, el a spus că, la situaţia din 1 ianuarie 2021, în acest sector al Moldovei existau doar 5,1 mii de vaci de lapte, iar acum numărul lor a crescut până la 14 mii.
„În 1991, în Moldova existau 420.000 de vaci de lapte, iar acum, grație programului de refacere a efectivului, am reușit să creștem numărul de vacilor de lapte la 14.000. Din țări care exportă produse lactate și carne, importăm acum carne și produse lactate, deși avem o bază foarte bună pentru procesarea cărnii și a laptelui”, a spus ministrul.
Referitor la exportul de mere moldovenești către est, el a spus că în toamna trecută Moldova avea 53 de entități economice ce exportau mere direct în Rusia, în timp ce restul livrau mere în Kazahstan și Mongolia.
Potrivit ministrului, exportatorii suportă costuri financiare mari din cauza modificărilor logisticii de transport.
„Dacă anterior costul mediu al unui camion încărcat cu mere livrat pe piața rusă era de 3.000 de dolari, atunci în primăvara anului 2022 livrarea de cireșe a costat 20.000 de dolari. Polonia a închis ruta către Belarus, astfel încât drumul s-a lungit, traversând statele baltice”, a spus Bolea.
Potrivit lui, dacă anterior 98% din volumul total al merelor moldovenești erau exportate în est, în principal în Rusia, acum această pondere a scăzut la 65%.
„Anul trecut, Moldova a exportat 15.000 de tone de mere pe piața UE, în timp ce în 2021 această cifră era de 1.000 de tone”, a spus ministrul.