Vicepremierul Nicu Popescu: "Acesta este un moment istoric pentru țara noastră." Vezi ce a făcut ministrul la Bruxelles
Vicepremierul Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, aflat într-o vizită la Bruxelles, i-a înmânat vineri, 21 aprilie, lui Gert-Jan Koopman, directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri de Extindere a UE, contribuțiile Republicii Moldova pentru Raportul de Extindere al UE pentru 2023.
"Acesta este un moment istoric și un prim exercițiu de acest gen pentru țara noastră, un exercițiu în care sute de angajați ai instituțiilor de stat au prezentat progresele și reformele din ultimul an. În acest sens, am avut o discuție productivă despre progresele substanțiale ale Republicii Moldova în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene. Cu această ocazie, am reiterat angajamentul nostru de a continua implementarea agendei de reforme, astfel încât negocierile de aderare să poată fi inițiate într-un termen cât mai restrâns.", menționează vicepremierul pe pagina sa de Facebook.
Totodată, Popescu a menționat că a discutat cu oficialul european despre organizarea Summit-ului Comunității Politice Europene la Chișinău pe 1 iunie.