(LIVE) GUVERNUL A ADOPTAT O HOTĂRÂRE PRIVIND LANSAREA PROGRAMULUI DE GRANTURI MICI „SATUL EUROPEAN-EXPRES”
Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, o hotărâre privind lansarea programului de granturi mici „Satul european-expres”. După cum transmite „INFOTAG”, despre noul program, ca o completare la „Satul european” deja existent, a anunțat marţi președintele Maia Sandu.
Ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Lilia Dabija, a menționat că noul program prevede acordarea de mici granturi (până la 450 mii lei) pentru proiecte cu o perioadă de implementare de până la șase luni. Există și o procedură simplificată de depunere/examinare/aprobare a cererilor în două domenii - îmbunătățirea infrastructurii tehnice și celei sociale.
„Pentru a depune cereri în aceste domenii este necesară doar depunerea conceptului proiectului, iar restul documentelor vor fi prezentate doar la aprobarea conceptului. În plus, nu există obligația de finanțare după principiul de paritate a proiectelor (adică proiectul poate fi finanțat integral din Fondul național de dezvoltare regională - „I.”). Noul program va deschide oportunități pentru autoritățile locale de a solicita finanțare pentru îmbunătățirea calității vieții în comunități, asigurând astfel dezvoltarea durabilă a țării”, a spus Dabija.
Va fi publicat un ghid special cu explicații detaliate ale condițiilor noului program. Până la sfârșitul anului, este planificată implementarea a 43 de proiecte de dezvoltare regională, 396 de proiecte de dezvoltare locală.