Prim-ministrul Dorin Recean, la întrevederea cu autoritățile publice locale din raionul Orhei: „Vă îndemn să vă uniți eforturile și să acționați în interesul cetățeanului”
27 aprilie 2023, Orhei – Vizita premierului Dorin Recean în raionul Orhei s-a încheiat cu o discuție cu autoritățile publice locale și reprezentanții serviciilor desconcentrate. Primarii au expus mai multe probleme pe care le întâmpină, referindu-se la necesitatea stringentă de împădurire a terenurilor degradate, construcția drumurilor, majorarea salariilor în sectorul public, gestionarea deșeurilor, instituirea obligativității întreținerii și impozitării folosirii bazinelor acvatice pe teritoriile comune. Prim-ministrul s-a referit și la importanța redimensionării și fortificării autonomiei autorităților publice locale.
„Ne propunem ca, prin procesul de descentralizare și de reformare a autorităților publice locale, să oferim mai multe resurse financiare pentru a crește potențialul localităților de a se dezvolta. Sunt numeroase probleme la nivel local care, din păcate, se amplifică din cauza lipsei de coordonare și politizării subiectelor. Consiliul raional Orhei discriminează după criteriul politic când e vorba de alocarea resurselor. Guvernul va interveni în aceste cazuri pentru sprijinirea comunităților locale. Vă îndemn să faceți un schimb permanent de informații și să păstrați o comunicare activă, astfel încât să reușiți să vă uniți eforturile și să interveniți, să acționați în interesul cetățeanului”, a conchis prim-ministrul Dorin Recean.
Conferința de presă după întrevederea cu primarii și reprezentanții serviciilor desconcentrate poate fi vizualizată aici.