VICEPRIM-MINISTRU: LIBERALIZAREA VIZELOR A FOST UN PAS IMPORTANT PE CALEA ADERĂRII LA UE
Liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană a devenit unul dintre pașii importanți pe calea Moldovei spre aderarea la UE. Potrivit „INFOTAG”, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, a declarat acest lucru vineri, într-un mesaj cu ocazia împlinirii a nouă ani de la liberalizarea regimului de vize cu UE.
„În această perioadă, peste 2,4 milioane de moldoveni au călătorit în spațiul european, având oportunitatea de a-și întâlni prietenii și familiile sau a vizita locurile turistice din țările respective. Totodată, regimul liberalizat de vize a oferit oportunități noi pentru schimbul de experiență, cunoaștere și dezvoltare personală și a consolidat legăturile interumane, culturale și sociale dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană”, a spus el.
Şi Delegația UE la Chișinău a reacționat la această dată memorabilă, menționând că „cetățenii Moldovei pot călători deja de nouă ani în țările UE și în zona Schengen fără viză, doar cu pașaport biometric”.
„Această schimbare importantă a avut un impact semnificativ asupra vieții cetățenilor moldoveni, permițându-le să exploreze noi culturi, să călătorească în scopuri de afaceri și educație sau să-și viziteze mai des rudele stabilite în afara țării. Vă dorim cât mai multe călătorii frumoase, pentru a descoperi lumi noi și pentru a explora Uniunea Europeană”, a menţionat Delegația într-un mesaj pe rețelele sociale.