COMUNITATEA IT DIN MOLDOVA SOLICITĂ PRELUNGIREA ACTIVITĂŢII IT-PARK MOLDOVA PÂNĂ ÎN 2037, CU PĂSTRAREA IMPOZITULUI UNIC DE 7%
Comunitatea IT-Park Moldova le propune autorităților să prelungească funcționarea parcului cu 20 de ani, până în anul 2037. Potrivit „INFOTAG”, administratorul parcului IT, Natalia Donţu, a declarat acest lucru ediţiei de vineri a publicaţiei Revista economică Logos-Press.
„Sperăm să primim garanții de stat privind menținerea actualului regim fiscal preferențial pe toată perioada de funcționare a parcului. Un proiect de lege relevant a fost deja elaborat şi în curând va fi supus consultărilor publice”, a spus ea.
Viceprim-ministrul, ministrul economiei și digitalizării, Dumitru Alaiba, a declarat că sectorului îi vor fi oferite astfel de garanții.
„Iar pentru cei care se îndoiesc de necesitatea regimului preferinţial, aș dori să subliniez că 95% din serviciile sectorului IT sunt orientate spre export. Acest sector al economiei moldovenești înregistrează o creștere de 50% pe an. Atrage profesioniști bine instruiţi și investitori. Și nici acum, în timpul războiului din Ucraina, afluxul de investiții de capital nu s-a oprit, dimpotrivă, este în creștere”, a spus el.
În prezent, IT-Park Moldova are 1.400 de rezidenți, dintre care 900 au fost înregistrați în ultimii cinci ani, inclusiv 200 cu capital străin.
Potrivit lui Donţu, în cinci ani, industria tehnologiei informației a crescut de peste trei ori datorită beneficiilor fiscale (aplicarea unui impozit unic de 7% - „I.”).
„În același timp, creșterea sectorului moldovenesc este mai mare decât în alte țări din regiune. În 2022, cifra de afaceri a parcului s-a ridicat la circa 10 miliarde de lei, în timp ce în 2017 acest indicator a fost de 4,2 miliarde de lei. În parc lucrează aproape 19 mii de angajați, iar în întreaga industrie - aproximativ 20 mii. Parcul IT generează 11% din totalul exporturilor și 21% din exporturile de servicii ale Moldovei”, a subliniat Natalia Donțu.