(VIDEO) MINISTRUL ROMÂN AL APĂRĂRII A ASIGURAT DE SPRIJINUL BUCUREŞTIULUI ÎN PROCESUL DE REFORMARE A ARMATEI NAȚIONALE A MOLDOVEI
Ministrul român al apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a declarat că „România susţine iniţiativa Moldovei de reformare a armatei şi este în favoarea dezvoltării cooperării între ministere”. Potrivit „INFOTAG”, marți, la un briefing la Chișinău, el a numit „prioritate strategică” parteneriatul cu partea moldovenească.
„Bucureștiul sprijină Moldova în încercarea de a contracara amenințările hibride, precum și în reformarea armatei moldovenești. Instituțiile de profil din Chișinău și București cooperează eficient. Pentru noi, Republica Moldova este o prioritate strategică. Este importantă consolidarea cooperării militare, inclusiv în domeniul educației. Orice armată are nevoie de specialiști bine pregătiți”, a spus ministrul.
El a menționat că a discutat cu colegul său moldovean Anatolie Nosatîi despre situația din republică, precum și despre evenimentele din regiune. În opinia sa, „Moldova a făcut față provocărilor de criză din ultima perioadă”, dar are nevoie de sprijin suplimentar.
„Comunitatea internațională trebuie să sprijine Moldova ca stat „expus amenințărilor hibride din partea Rusiei, respectiv a campaniilor de dezinformare și propagandă”, a spus ministrul român.
În acest context, el a salutat decizia UE de a trimite o misiune civilă în Moldova, care va ajuta republica să lupte împotriva unor astfel de amenințări.
La 19 aprilie, Reprezentanții permanenți ai statelor membre UE au convenit asupra creării unei misiuni de parteneriat civil de apărare și securitate pentru Moldova. Decizia finală mai trebuie aprobată la nivel ministerial. Anterior, presa a relatat că decizia de lansare a unei misiuni în Moldova ar putea fi anunțată oficial în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de externe ai UE din 22-23 mai anul curent.