MAIB LANSEAZĂ GOECOMM – PROGRAMUL DE COMERȚ ELECTRONIC CE SUSȚINE AFACERILE MICI ȘI MIJLOCII
Maib continuă să extindă portofoliul destinat dezvoltării afacerilor IMM lansând pentru antreprenorii locali un program național de comerț electronic.Programul GoEcomm desfășurat de maib în parteneriat cu Proiectul Tehnologiile Viitorului în Moldova este dedicat companiilor ce doresc să își extindă afacerea și vânzările online beneficiind de suportul și expertiza unei echipe profesioniste în domeniul comerțului electronic.
Beneficiile acestui program pentru aplicanți sunt multiple și cuprind următoarele:
·Comisioane preferențiale reduse per tranzacții online;
·Posibilitatea de a beneficia de pachetul de servicii business start promo la doar 70 lei/lunar, ce presupune: 10 servicii bancare, inclusiv deschiderea și administrarea a 2 conturi pentru operațiuni curente în lei sau valută, acces la internet banking cu funcționalități extinse, card business gratuit, ș.a.;
·Finanțare nerambursabilă din partea Proiectului Tehnologiile Viitorului în Moldova în valoare de la 500 dolari la 2000 dolari SUA în funcție de potențialul afacerii, cifra de afaceri, dar și intenția de a exporta bunuri sau servicii peste hotarele țării.
Andrii Glevatskyi, vicepreședinte maib, diviziunea IMM:
”Lansăm acest program într-o perioadă când afacerile trebuie să țină pasul cu tehnologiile și inovațiile din domeniu, iar comerțul electronic e un lucru deja aproape obligatoriu pentru orice antreprenor ce își dorește să fie mai aproape de clientul său.
Companiile au posibilitatea să vândă mai ușor, iar cumpărătorii să achite online în condiții de siguranță, acolo unde le este comod.”
Aliona Stratan, prim-vicepreședintă maib:
”Crearea ecosistemelor, implementarea noilor soluții pentru afaceri e parte din strategia pe termen scurt și mediu a băncii. Suntem dedicați să le oferim clienților noștri soluții bazate pe inovație, aliniate tehnologiilor de ultimă generație din industria plăților cu cardul, a plăților online, soluții de calitate și eficiență din perspectiva costurilor.
Ne bucură faptul că companiile vor putea adera la acest program cu valoare adăugată pentru ei.”
Doina Nistor, directoarea Proiectului Tehnologiile Viitorului în Moldova:
”Comerțul electronic aduce avantaje incontestabile oricărei afaceri, iar lansarea vânzărilor online vine cu mai multe provocări pentru antreprenori. Tocmai de aceea în cadrul programului GoEcomm oferim suport continuu companiilor atât prin traininguri, mentorat, furnizori recomandați, cât și cu suport financiar. Istoriile de succes vor fi promovate pentru a inspira orice antreprenor în acest parcurs.”
Serviciul e-commerce de la maib este soluția perfecta pentru afacerile online.
În esență, aceasta, oferă clienţilor finali o modalitate sigură şi rapidă de plată, cu cardurile Visa, Mastercard și American Express, la orice zi, la orice oră.
Acesta crește volumul vânzărilor, oferind clienților posibilitatea de a plăti online, dar și reduce costurile logistice generate în mod obișnuit de un magazin clasic.
Vezi pe pagina web detaliile programului și cum poți să îți transformi afacerea într-un succes online.
Despre maib:
Cu o cotă de piață de 32,7%, ce include peste 400 de afaceri online conectate, maib gestionează una dintre cele mai vaste rețele de e-commerce din Republica Moldova, fiind lider incontestabil pe segmentul soluțiilor pentru comerț. Banca deservește aproximativ un milion de clienți: persoane fizice, IMM și corporații.
Despre Proiectul Tehnologiile Viitorului:
Proiectul Tehnologiile Viitorului în Moldova, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie susține dezvoltarea economiei digitale, creative și prietenoase mediului în Moldova. Proiectul, cu un buget de 52,8 mln. USD și o durată de implementare de 5 ani (2021-2026), promovează, în echipă cu partenerii cheie, inovația și noile tehnologii în următoarele sectoare strategice pentru R. Moldova – tehnologia informațiilor și comunicației (TIC), ingineria, industria ușoară, industriile creative și digital media – pentru a spori competitivitatea și integrarea acestora pe piața globală.