UE: Evaluări ale preşedintei Comisiei Europene după vizita la Kiev
Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, pe drumul de întoarcere la Bruxelles, marţi seară, de la Kiev, a făcut o evaluare pozitivă a vizitei sale, spunând că au existat discuţii detaliate cu privire la aderarea Ucrainei la UE, dar că sunt necesare mai multe eforturi, informează dpa.
Von der Leyen a mai spus că a fost impresionată de hotărârea ucrainenilor."Vin din această vizită mai impresionat ca niciodată de hotărârea ucrainenilor, în pofida provocărilor uriaşe cu care se confruntă. Trebuie să continuăm să îi sprijinim", a spus ea.
În timpul vizitei la Kiev, von der Leyen sa întâlnit, printre alţii, cu preşedintele Volodimir Zelenski şi cu prim-ministrul Denis Şmihal.
Potrivit acesteia, CE va prezenta în iunie Consiliului statelor membre o primă evaluare orală a eforturilor actuale de reformă ale Ucrainei, urmând ca în octombrie să fie prezentat un raport scris, pe baza căruia se va lua o decizie privind începerea negocierilor de aderare.
Ucraina a fost desemnată anul trecut drept ţară candidată la aderarea la UE, aminteşte dpa.
Preşedinta CE a prezentat, de asemenea, propuneri pentru o restricţionare a produselor comercializate cu Rusia ce eludează sancţiunile UE. Von der Leyen a spus că CE doreşte să întrerupă comerţul cu mărfuri dintre UE şi Rusia care sosesc prin ţări non-UE, după ce a constatat o creştere a unor "fluxuri comerciale extrem de neobişnuite". Sunt luate în considerare sancţiuni pentru mărfurile identificate ca sosind în Rusia în acest fel, a spus von der Leyen, subliniind că se va recurge la ele în ultimă instanţă.
Totodată, UE intenţionează să îşi restrângă şi mai mult exporturile prin includerea mai multor produse tehnologice şi piese de avioane, a spus von der Leyen.
Potrivit unor surse UE, Kazahstan, Armenia şi Emiratele Arabe Unite au fost desemnate drept ţări prin care sunt eludate sancţiunile impuse Rusiei.
UE ar putea crea mai întâi, ca factor de descurajare, posibilitatea legală de a restricţiona exporturile către ţările care sunt suspectate că eludează sancţiunile. Dacă acest lucru s-ar dovedi insuficient, anumite exporturi ar putea fi interzise într-o a doua etapă.