PREŞEDINTELE MAIA SANDU A DISCUTAT ÎN SUA ASPECTE DE COOPERARE BILATERALĂ ŞI CONTRACARAREA PROVOCĂRILOR DE SECURITATE
Președintele Maia Sandu a discutat în SUA despre cooperarea bilaterală și combaterea provocărilor de securitate. După cum a comunicat pentru „INFOTAG” serviciul de presă al președintelui, acestea au fost principalele subiecte de discuţie ale șefului statului la Chicago, unde a participat la ședința Convenției moldo-americane.
Potrivit sursei, președintele Republicii Moldova s-a întâlnit cu senatorul democrat Dick Durbin și cu congresmanul republican Mike Lawler, cu care a abordat relațiile de bună cooperare și prietenie moldo-americană, provocările de securitate din regiune și impactul acestora asupra Republicii Moldova.
„Au discutat și despre cum Statele Unite pot să ajute țara să facă mai ușor față provocărilor curente. Președinta a mulțumit cu această ocazie pentru asistența pe care a primit-o Republica Moldova în cei 30 de ani de colaborare pentru a avea o democrație mai puternică”, notează serviciul de presă.
Sandu a mai discutat despre asistență cu Administratorul adjunct al USAID pentru Europa și Eurasia, Erin McKee, menționând că USAID oferă asistență de mulți ani, mai ales de la începutul invaziei rusești în Ucraina.
„La fel, s-a vorbit și despre noi posibilități de finanțare care să ajute guvernul la accelerarea consolidării democrației și creșterii economice prin proiecte de infrastructură, transport și cele care sporesc reziliența energetică”, se arată în comunicat.