Irina Vlah s-a întalnit cu liderul Tatarstanului, care în luna aprilie a primit refuz de acces în R. Moldova
Irina Vlah, guvernatorul în exercițiu al UTA Găgăuzia, a avut o întrevedere în Rusia cu președintele republicii Tatarstan, Rustam Minnihanov, în cadrul celui de-al XIV-lea Forum Economic Internațional „Rusia – Lumea Islamică: KazanForum”, care a avut loc în perioada 16-19 mai 2023.
Pe pagina de Facebook a bașcanului se menționează părțile au discutat o gamă largă de probleme de cooperare interregională.
"Irina Vlah a mulțumit conducerii Tatarstan pentru implementarea unei serii de proiecte comune în sistemul educațional și sănătate. Interlocutorii au acordat o atenție deosebită dezvoltării sectorului IT, ținând cont de experiența Tatarstanului în acest domeniu." se precizeză pe pagina de Facebook.
Amintim că recent președintele Republicii Tatarstan, Rustam Minnihanov, nu a putut intra în Moldova. Acesta a publicat un video de pe Aeroportul Internațional Chișinău în care spunea că autoritățile de la noi l-au obligat să facă cale întoarsă. Minnikhanov urma să participe la Congresul Internațional al diplomației populare „Prietenia popoarelor 2023”.