(VIDEO) GUVERNUL A PROPUS PRELUNGIREA STĂRII DE URGENŢĂ PENTRU ALTE 60 DE ZILE
Guvernul a adoptat o hotărâre privind prelungirea stării de urgență în Republica Moldova cu 60 de zile, începând cu 4 iunie. Potrivit „INFOTAG”, premierul Dorin Recean va prezenta această inițiativă în parlament.
Prezentând proiectul de decizie, ministrul de interne, Ana Revenco, a relevat că „în Moldova au fost găsite anterior fragmente de rachete, ceea ce indică vulnerabilitatea spațiului aerian al republicii”.
Potrivit notei explicative, prelungirea stării de urgenţă este justificată de „riscurile continue asociate războiului aflat în desfășurare în Ucraina – posibile încălcări ale spațiului aerian al Republicii Moldova în legătură cu loviturile cu rachete și desfășurarea unui război hibrid împotriva Moldovei”.
„De asemenea, în contextul intensificării ostilităților pe teritoriul Ucrainei, se poate produce o creștere a fluxului de refugiați, inclusiv a celor care vor solicita azil în Moldova sau vor traversa teritoriul acesteia pentru a ajunge într-un loc mai sigur pe teritoriul statelor UE”, se arată în nota explicativă.
Se menţionează că există, de asemenea, un risc pentru infrastructura de gaze și alte tipuri de energie din Ucraina, care ar putea afecta și situația din Moldova.
Starea de urgență a fost introdusă în Republica Moldova pe data de 24 februarie 2022, apoi a fost prelungită de șapte ori pentru 60 de zile, iar o dată pentru 45 de zile. Ultima dată o asemenea decizie a fost luată la începutul lunii aprilie, iar starea de urgență expiră pe 4 iunie.