(VIDEO) REPREZENTANȚII PARTIDELOR DE STÂNGA AU PROTESTAT LA PARLAMENT, CERÂND RENUNŢAREA LA INTENȚIA DE REDENUMIRE A ZILEI VICTORIEI
Reprezentanții partidelor de stânga au protestat vineri la parlamentul Republicii Moldova, cerând renunțarea la intenția de a redenumi Ziua Victoriei din 9 mai drept „Ziua comemorării și reconcilierii”, care să fie marcată pe 8 mai.
Potrivit „INFOTAG”, aceștia au adus cu ei un banner cu inscripția în limba română: „9 mai – Ziua Victoriei”. Manifestanții țineau în mâino drapele moldovenești și steaguri roșii. Ei au scandat: „Victorie!” şi „Rușine!”
Președintele fracțiunii Partidului socialiștilor (PSRM) din consiliul municipal, Alexandr Odinţov, a spus că „partidul PAS de guvernământ și președintele Maia Sandu fac lucruri atât de urâte din motive evidente – nu au de ce să se mândrească!” În opinia sa, autoritățile „strică relațiile dintre moldoveni și toate celelalte popoare”.
„Este imposibil să ștergi din memoria poporului faptul că 400.000 de băștinași ai meleagului moldovenesc au luptat împotriva fascismului”, a subliniat Odinţov.
Secretarul executiv al Partidului socialiştilor, Igor Dodon, a subliniat că cetăţenii Republicii Moldova sunt obligaţi să lupte pentru valorile lor.
„Avem cu ce să ne mândrim: avem limba moldovenească, istoria, credința, tradițiile. Și avem sărbătoarea noastră, care ne-a unit mereu pe toți - Ziua Victoriei. Ei cred că vor fi mereu la putere. Așa credea și Plahotniuc. Suntem obligați și vom lupta pentru valorile noastre”, a spus fostul președinte.
Dodon a făcut un apel la unitate către reprezentanții altor formațiuni politice și mișcări sociale prezenți la acțiunea de protest.
„Poate deja este suficient să ne împungem? Poate este timpul să ne unim? Avem un motiv să facem asta. Dacă nu ne unim, vom fi zdrobiți unul câte unul. Victoria este una pentru toți, așa cum au avut-o și bunicii noștri. Trebuie să creăm un val de proteste unitar împotriva acestui guvern”, a adăugat Dodon.