Comisia Națională pentru Integrare Europeană a discutat despre îndeplinirea celor 9 recomandări ale UE și a adoptat un plan de deoligarhizare
Comisia Națională pentru Integrare Europeană (CNIE), în frunte cu președintele țării, Maia Sandu, s-a întrunit vineri, 26 mai unde au adoptat un plan de măsuri pentru a limita influența excesivă a intereselor private asupra vieții economice, politice și publice (deoligarhizare), proiect care a fost discutat în cadrul grupului de lucru pe deoligarhizare și consultat cu societatea civilă.
Membrii Comisiei au evaluat progresele înregistrate în realizarea Planului de acțiuni cu privire la îndeplinirea celor nouă recomandări făcute de Comisia Europeană pentru acordarea statutului de țară candidată Republicii Moldova.
Dintre măsurile discutate au fost vizate, în special, progresele în avansarea reformei în justiție, combaterea corupției la nivel înalt, și asigurarea pluralismului mediatic prin combaterea concentrării proprietății media și a finanțării netransparente a mass-media.
Totodată, comisia a mai discutat și despre cum pot fi depășite blocajele care au dus la întârzierea realizării unor măsuri, astfel încât să finalizăm punerea în aplicare a recomandărilor în planul național de acțiuni în termenii propuși.
Astfel, participanții la ședință au adoptat un plan de măsuri pentru a limita influența excesivă a intereselor private asupra vieții economice, politice și publice (deoligarhizare), proiect care a fost discutat în cadrul grupului de lucru pe deoligarhizare și consultat cu societatea civilă.
Planul urmărește să excludă lacunele normative și deficiențele practice care au dus la folosirea instituțiilor și resurselor statului în interesul unor grupuri criminale. De asemenea, planul propune și un mecanism de monitorizare periodică a implementării măsurilor propuse de către instituțiile publice.