CONSILIUL UNIUNII EUROPENE A HOTĂRÂT SĂ DUBLEZE VOLUMUL ASISTENŢEI MACROECONOMICE PENTRU MOLDOVA – PÂNĂ LA 295 MILIOANE EURO
Consiliul Uniunii Europene a decis dublarea asistenței macroeconomice acordate Republicii Moldova - până la 295 de milioane de euro. După cum relatează „INFOTAG”, Consiliul UE a luat această decizie la o reuniune de marți de la Bruxelles.
„Uniunea Europeană dublează suma asistenței financiare acordate Republicii Moldova la 295 de milioane de euro. Astfel, Consiliul UE a majorat suma cu 145 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că în total pentru Moldova vor fi disponibile 295 de milioane de euro”, se arată în mesaj.
Potrivit comunicatului de presă, în aprilie 2022 a fost adoptată legislația care-i permite UE să-i acorde Republicii Moldova o asistență financiară în valoare de 150 de milioane de euro. Dintr-un maxim de 295 de milioane de euro, UE va oferi până la 220 de milioane de euro sub formă de credite și până la 75 de milioane de euro ca granturi.
Asistența macrofinanciară a Uniunii Europene are ca scop sprijinirea programului de stabilizare economică și reformă structurală al Republicii Moldova, completând resursele oferite în cadrul mecanismului financiar al FMI.
„Moldova poate conta în continuare pe UE. Vom continua să oferim sprijin financiar Moldovei. Având în vedere circumstanțele actuale, este oportun să dublăm fondurile pe care le oferim țării", a spus ministrul suedez de finanțe, Elisabeth Svantesson.