PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI, IGOR GROSU, VA PLECA DUMINICĂ ÎN VIZITĂ ÎN ITALIA
Președintele parlamentului, Igor Grosu, va efectua o vizită în Italia în perioada 4-7 iunie. Acest lucru a fost anunţat de serviciul de presă al parlamentului. În cadrul vizitei, el se va întâlni cu președintele Senatului, Ignazio La Russa, și președintele Camerei deputaților, Lorenzo Fontana. Agenda vizitei include discuții cu parlamentarii din comisiile pentru politică externă din Senat și Camera deputaților, precum și cu viceministrul afacerilor externe, Edmondo Cirielli. Grosu va mai participa la inaugurarea Grupului parlamentar de prietenie moldo-italian, care a fost constituit recent în parlamentul Italiei. La Roma, șeful legislativului va discuta despre oportunitățile de investiții în Republica Moldova cu reprezentanții mai multor companii italiene. Din delegația care-l va însoți pe șeful legislativului fac parte deputații Galina Sajin, președinta grupului parlamentar de prietenie cu Italia, și Mihai Druță, membru al comisiei pentru politică externă și integrare europeană.