GUVERNATORUL BĂNCII NAȚIONALE: BANCHERII FAC TOT POSIBILUL PENTRU CA SECTORUL FINANCIAR-BANCAR SĂ FIE UN SPRIJIN IMPORTANT PENTRU ECONOMIA MOLDOVEI
Comunitatea bancară din Moldova face tot posibilul pentru ca sectorul financiar-bancar să fie un pilon important pentru economia țării, se arată în mesajul de felicitare al guvernatorului Băncii naționale (BNM), Octavian Armaşu, cu ocazia Zilei lucrătorului bancar, marcată în Republica Moldova pe 4 iunie.
Potrivit „INFOTAG”, guvernatorul BNM și-a exprimat recunoștința față de comunitatea bancară.
„În în aceste vremuri deloc simple, cu incertitudini și crize suprapuse, fiecare dintre dumneavoastră a fost alături de concetățeni, prin vocație și angajament civic, prin multă muncă peste ore de program și permanentă creștere a competențelor. Astăzi, avem un sector bancar sănătos, rezistent, care și-a continuat dezvoltarea într-un proces de reformă chiar și în lanțul de provocări severe simțite la nivel global”, se arată în mesajul citat.
Guvernatorul BNM a îndemnat comunitatea bancară „să rămână fermă pe calea reformelor în conformitate cu standardele europene și internaționale”.
„Un sector financiar-bancar avansat și sigur este o prioritate importantă pentru atragerea investițiilor în economie și amplificarea acesteia, ca oamenii să aibă o viață mai bună și să aibă gânduri de viitor aici, în țară, alături de părinți și copii”, se spune în mesaj.