Guvernul a aprobat Programul pentru implementarea Strategiei de Reformă a Administrației Publice 2023-2026
7 iunie 2023, Chișinău - Documentul stabilește obiective și acțiuni pe termen mediu, care vor contribui la fortificarea cadrului instituțional al administrației publice centrale și locale, a sistemului de planificare strategică, precum și la dezvoltarea serviciilor publice de înaltă calitate, conform nevoilor și așteptărilor cetățenilor și mediului de afaceri.
Programul include 10 capitole, care includ o analiză a problemelor și riscurilor din domeniul managementul funcției publice și funcționarilor publici, dar și soluții pentru fortificarea cadrului instituțional al administrației publice centrale și locale, precum și dezvoltarea serviciilor publice moderne și accesibile tuturor cetățenilor.
La baza elaborării noului document de politici au fost luate în considerare prevederile Programului de activitate a Guvernului „Moldova prosperă, sigură, europeană”, Agendei de dezvoltare durabilă 2030, Strategiei naționale de dezvoltare „Moldova Europeană 2030”, inclusiv a prevederilor Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.