MAE RUS A ATENȚIONAT ÎMPOTRIVA „ORICĂROR ÎNCERCĂRI DE DESTABILIZARE A SITUAȚIEI DIN TRANSNISTRIA”
În Rusia „este monitorizată cu atenţie situația din jurul Transnistriei și se avertizează împotriva oricăror încercări de a o destabiliza”. Potrivit „INFOTAG”, acest lucru l-a declarat miercuri, la un briefing la Moscova, reprezentantul oficial al ministerului rus de externe, Maria Zaharova.
„Situația cu desfășurarea în regiune a militarilor ruşi este binecunoscută. Aceștia se află în Transnistria pe baze legitime, ca parte a Forțelor comune de menținere a păcii și a Grupului operativ al Forțelor Ruse. Staţionarea lor este direct legată de perspectivele de soluţionare politică a problemei transnistrene, procesul în care Rusia are calitatea de mediator şi garant”, a relevat ea.
Diplomatul a subliniat că „nimeni nu ar trebui să aibă îndoieli că forțele armate ruse vor răspunde în mod adecvat oricăror provocări împotriva militarilor noştri din Transnistria și vor asigura protecția compatrioților noștri, a contingentului rus de menținere a păcii, a personalului militar și a depozitelor militare de la Cobasna pe care le păzesc”.
Potrivit ei, „orice acțiuni care reprezintă o amenințare la adresa securității lor vor fi considerate, în conformitate cu dreptul internațional, un atac la adresa Federației Ruse”.