SVETLANA CEROVIC ÎL VA ÎNLOCUIE PE RODGERS CHAWANI ÎN FUNCŢIA DE REPREZENTANT AL FMI ÎN MOLDOVA
Svetlana Cerovic îl va înlocui pe Rodgers Chawani în funcția de reprezentant rezident al Fondului monetar internaţional (FMI) în Republica Moldova. Potrivit „INFOTAG”, ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba, a anunțat luni acest lucru pe rețelele de socializare, în urma unei întâlniri cu aceștia.
„Noul reprezentant al FMI se află într-o vizită de familiarizare la Chișinău, în perioada 12-15 iunie”, a scris ministrul, salutând-o pe Cerovic.
El a apreciat înalt sprijinul acordat de FMI Republicii Moldova „pe mai multe direcții, pentru a aborda problemele economice și pentru a promova stabilitatea financiară”.
Alaiba a reafirmat angajamentul autorităților moldovenești față de reformele economice și și-a exprimat încrederea că „colaborarea strânsă cu FMI va contribui la îmbunătățirea stabilității economice și a bunăstării populației Republicii Moldova”.