Marea Britanie: Sub tensiune, comisia de anchetă privind pandemia îşi începe audierile
La peste trei ani de la apariţia COVID-19, comisia de ancheta parlamentară britanică privind gestionarea de către guvern a pandemiei îşi începe audierile marţi într-o atmosferă deja electrică, notează AFP.
Pandemia de coronavirus a făcut peste 227.000 de morţi în Regatul Unit, unul dintre cele mai grave bilanţuri din Europa.
Boris Johnson, la acea dată şef al guvernului conservator, a fost acuzat că a acţionat prea târziu, în special prin faptul că nu impus imediat un lockdown populaţiei. Dar, între timp, critici, foarte virulente în presa conservatoare, au venit şi din partea oponenţilor măsurilor de izolare impuse repetat în cursul pandemiei.
Prima parte a anchetei acestei comisii, prezidată de fostul magistrat Heather Hallett, ar trebui să stabilească dacă "pandemia a fost planificată corespunzător şi dacă Regatul Unit a fost suficient de pregătit pentru această eventualitate".
Zeci de martori - personalităţi politice şi experţi - urmează să fie audiaţi timp de şase săptămâni. Deschise publicului, audierile vor fi transmise şi în direct pe Youtube.
Familiile victimelor şi-au exprimat regretul că nu fac parte dintre martorii audiaţi în această primă parte a anchetei.
"Fără a învăţa din experienţele membrilor noştri, cum poate ancheta evalua corect deciziile luate de responsabili?", s-a plâns Barbara Hervert, din grupul Covid Breaved Families, reunind rude ale victimelor.
Climatul politic din jurul procedurii este, de asemenea, exploziv. În cadrul pregătirii pentru anchetă, Heather Hallett a cerut guvernului să-i furnizeze numeroase documente, printre care schimburi de mesaje pe WhatsApp între Boris Johnson şi o serie de responsabili politici şi sanitari.
Cererea a stârnit controverse, guvernul Rishi Sunak refuzând să i se supună, considerând că acestea sunt elemente "fără legătură cu munca" desfăşurată de comisia de anchetă. Cabinetul se teme de un precedent care ar face toate comunicările interne către echipele guvernamentale susceptibile să ajungă în spaţiul public.
Executivul a indicat că intenţionează să sesizeze justiţia pentru a stabili dacă cererile anchetei sunt justificate. La rândul său, Boris Johnson a afirmat că nu are nimic de ascuns şi a spus că este gata să ofere el însuşi mesajele comisiei.
Fostul premier a fost constrâns să demisioneze în vara lui 2022 după o serie de scandaluri, printre care petreceri organizate la Downing Street în plin lockdown. El a negat întotdeauna că a încălcat cu bună ştiinţă regulile sanitare.
O comisie parlamentară, distinctă de cea care îşi începe audierile marţi, a fost însărcinată să stabilească dacă Boris Johnson a minţit parlamentul, afirmând în mod repetat că toate restricţiile sanitare au fost respectate la Downing Street.
Boris Johnson risca suspendarea, chiar noi alegeri dacă ancheta concluziona că a minţit, însă cel interesat a trântit uşa vineri după ce a primit rezultatele preliminare şi a demisionat zgomotos din fotoliul său de parlamentar.